apus de soare in camp

Am citit, m-am documentat si am aflat ce stiam: E momentul sa plecam in pastoral. Altfel spus, viata la camp. M-a incantat gandul ca o sa imi mut resedinta “de vara” cel putin o vreme, pe campiile Ialomitei.

Nu sunt strain de traiul la cort, dat fiind ca una din celelalte mari pasiuni ale mele, este muntele. Viata departe de oras imi surade si am crezut ca in pastoralul o sa fie…floare (de salcam) la ureche.

Apicultorul de la care mi-am luat stupii si-a dus pana la capat rolul de mentor si m-a luat si pe mine si, mai ales, si stupii mei, la el in vagon si am plecat catre camp.

Am poposit undeva in mijlocul campului, langa padurea de salcam alaturi de apicultori veniti din toata tara. Fiecare cu metodele lui, cu stilul lui de lucru, cu alte inventii si alte inovatii. Nu as fi crezut ca apicultura este un domeniu care iti ofera atata libertate de actiune.

A fost momentul prielnic sa observ cum se face apicultura in alte zone ale tarii.Aminvatat de la ceilalti apicultori ca fiecare prisaca are modelul ei de dezvoltare, ca fiecare apicultor are strategia lui, dar ca toti au comun pasiunea pentru stuparit.

Am facut cunostinta cu capusele, doamne distinse ale ierbii, ominiprezente, mari exploratoare ale corpului uman si nu numai. Uitam de muscaturile lor seara, la focul de tabara, cand prietenii lor nocturni, tantarii veneau sa ne incante cu glasul lor “duios”.

Asa cum ziceam “cazarea la cort” nu imi este straina, dar somnul la ses nu seamana deloc cu odihna montana. Pe scurt, seara mori de frig, dimineata mori de cald. Somn usor!

Cu toate astea, nu as da pentru nimic zilele la camp. Mirosul de salcam, zumzaitul albinelor, mancarea la ceaun, povestile apicultorilor seara la focul de lemne, bucuria de a vedea  apusul la camp laolata cu toata bucuria primului licur de miere sunt experiente de nedescris si care merita tot efortul.

apus de soare in camp

Lasa un comentariu