camp pom fantana si cer

floarea soarelui noapteaAm citit cu mare interes si pasiune “Lust for life” a lui Irving Stone, chiar am provocat-o si pe ea sa o citeasca, dar nu am crezut vreodata ca ma il voi intelege pe Van Gogh si nebunia lui pana nu m-am trezit intr-un tabloul de-al lui.

Dupa salcam si tei, mi-am luat stupii si urmatoarea oprire a fost in lanurile de floarea soarelui. Cat vezi cu ochii “palarii” galbene obsedate de Soare, atat de obsedate incat toata ziua nu fac altceva decat sa isi intoarca “privirea” dupa el. Locul ales parea desprins din povestile bunicii despre campuri nemarginite scaldate in soare, cu fantani cu cumpana, berze uriase si albine grabite.

albina cu floarea soarelui noaptea de aproapePastoralul are acest avantaj, descoperi mereu alte locuri, vezi alte decoruri, intalnesti alti oameni, asculti alte idei. Intampini alte probleme, gaseste solutii inedite. Nu ai timp sa te plictisesti.

Poti sa ramai impotmolit cu masina dupa ploaie si ajungi sa te rogi sa treaca un tractor sa te scoata, poti sa ai nesansa sa afli in ultimul moment ca proprietarul lotului langa care te-ai asezat a decis in dimineata asta sa isi stropeasca cultura cu erbicid, poti sa intalnesti oameni noi cu zeci de ani de experienta in stuparit.

Si toate astea  doar in prima zi din primul popas la floarea soarelui.

Cred ca imi place aventura la floarea soarelui pentru ca vremea e pe gustul meu. Zilele sunt inca lungi, dar nu la fel de toride, ploile sunt scurte si previzibile… unele.

Imi amintesc prima furtuna in camp. Am prins furtuni de toamna in cort, furtuni de vara in masini, furtuni de zapada si viscol in cabane parasite (pasiunea pentru munte cere si ea cateva sacrificii), dar furtuna in vagonul apicol nu seamana cu nimic.

Dupa o zi de stuparit, am privilegiul sa dorm in vagon. In sfarsit am scapat de cortul sufocant, de masina ingusta si pot intr-un final sa dorm in vagon. Bucurie efemera! Am vazut norii de furtuna, dar ce e mai placut dupa o zi de canicula, decat o ploaie scurta de vara?

furtana venind pe campul cu un pomM-am baricadat in vagon cu ea, am (incercat) sa scapam de toti tantarii/muste si alte insecte ale campului si … somn… pana la prima rafala. Vagonul se misca din toate saibele, suruburile, niturile si tablele. Brusc il invidiam pe vecinul care dormea in masina. Orice rafala iti dadea senzatia ca o sa dea vagonul peste cap in orice moment. Picaturile de ploaie pareau gloante de mitraliera pe acoperisul vagonului, iar ea, draga de ea, tremura ca frunza de teama de furtuna (Caci, da, ii e frica de furtuna).

Fulgerele luminau tot campul si tunele rasunau in toate zarile. Vedeam in departare un copac mare si asteptam in orice moment sa fie lovit de fulger. Dar cel mai teama imi era ca stupii pot pati ceva, daca nu le-am prins bine capacele, daca nu sunt suficient de sus pusi?

Dimineata a venit mai greu decat in mod normal si m-am linisitit cand, din usa vagonului, am vazut ca toate capacele, toti stupii erau la locul lor.

Toate grijile, tot nesomnul (mai mult al ei) au compensat cu mirosul de dupa ploaie, cu voiosia firelor de grau proaspat udate si rasaritul. Frumos e rasaritul dupa o ploaie!

Lasa un comentariu